Imi desfasor activitatea de zi cu zi inconjurata de carti si de oameni care citesc. Sau care ar trebui sa citeasca.
Prin natura meseriei mele incerc sa fiu o interfata intre cititor si carte, nici nu stiu daca ma straduiesc sa ii ajut pe oameni sa-si gaseasca lectura potrivita, sau necesara, sau de fapt, ajut cartile sa-si gaseasca cititorii.
Se spune ca orice om este o carte, ca orice existenta poate fi transformata intr-un roman, stim ca ne regasim in personaje, in fire narative, empatizam asa de puternic cu vreo eroina sau un erou principal dintr-o poveste…
Mi-a venit randul “bunii mei”, sa devin o carte, poate prea devreme. Un distins profesor de literatura din vremea liceului, ne spunea sa ne gandim sa scriem romane dupa ce implinim 40 de ani, vorbea doar cu niste elevi dintr-o clasa de filologie, care toti aveau impresia, pe la 17 ani, ca pot deveni autori.
Deci de maine sunt Carte vie. In holul primariei va stau la dispozitie. Inteleg ca ma puteti imprumuta si ca aveti la dispozitie 40 de minute…(ce multe cifre in postul asta), ziceam ca aveti la dispozitie 40 de minute ca sa ma … deschideti, rasfoiti, cititi, .. sau poate ca in fapt, am eu la dispozitie 40 de minute cu fiecare cititor ca sa ma descopar pe mine, sa ma las imbogatita, sa-mi las sufletul “imbalsamat”, vorba unui clasic in viata.
Dragii mei , de maine ma prezint in fata vostra ca Voluntar. Asta carte sunt.
Se spune despre voluntari ca ..de fapt nu sunt niste profesionisti propiu-zisi:), ca rezultatele muncii lor nu sunt mereu clare si transparente si cel mai grav, sunt banuiti de catre unii (mai putin voluntari), ca rispipesc fonduri banesti sau ca in spatele activitatii de voluntariat stau de fapt interese meschine de publicitate personala si nevoi mediocre de recunoastere….
O sa-mi ia ceva vreme, insa o sa mi-o acord, sa va spun ce am inteles eu din voluntariat.
Am inteles ca pot fi disponibila pentru cauze comune, ca pot fi empatica pana peste masura, ca am invatat sa lucrez in echipa si tare-mi plac prieteniile legate cu astfel de prilejuri, o sa va spun despre bucuria numita Let’s do it Romania, despre satisfactia lucrului dus la bun sfarsit.
Cat despre Albert Remus Marcu, baietelul pentru care m-am implicat in cel mai grozav lucru din viata mea de pana acum… sper sa am sa va dau doar vesti bune.
Cu bine, “bunii mei”

“Faptele vorbesc mai mult decat cuvintele”

Nu stiu sa despart sintagmele..”Societate civila” si “Biserica”, pentru mine ambele concepte se refera la om in deplinatatea lui si ma opresc aici cu definitiie.
Observam , mai toti, mobilizarea frumoasa de care s-a dat dovata in cazul micutului Albert. Apreciabila, induiosatoare..mobilizare.
Vreau astazi in cuvinte putine sa multumesc enoriasilor din parohiile I, II, si III, Catedrala Medias, pentru “colecta organizata la sfarsitul slujbei de duminica,intru ajutorul pruncului ALbert, de 2 luni, care este bolnav”
Ati inteles, cuvintele din ghilimele nu-mi apartin, acum chiar dupa ce le-am asternut aici inca ma minunez de simplitatea si puterea lor. Si ma simt nevoita… sa ma opresc.
Multumesc.

As fi vrut sa cred ca am capatat ceva experienta in ceea ce priveste exprimarea in spatiul…public. Adica, am un blog personal unde scriu din cand in cand … ca sa ma citeasca lumea, evident, am coordonat o actiune la nivelul orasului si imprejurimilor lui, am fost nevoita sa vorbesc in numele mai multor oameni cu….reprezentanti ai unor institutii publice…am aparut de cateva ori “la televizor”:) si de cateva ori m-am auzit “la radioooo”…
Cu toate acestea pare-se ca e greu “job”-ul acesta…nu degeaba exista scoli speciale pentru asta.
Mi-ar fi placut sa fiu un jurnalist cu “acte in regula”. dar nu sunt.
Pe deasupra sunt si o persoana emotiva, stiu stiu, emotiile sunt bune, spune oricine vrea sa te incurajeze in acest sens….
In Cazul Albert, m-am implicat in primul rand, emotional, asa cum am facut cu orice altceva mi-a solicitat implicarea…am mai spus sunt mama si ..nu am putut ramane indiferenta.
Intrebata zilele acestea, cum, de ce si cand am aflat despre Albert..am tot spus, frant sau rasfrant, depinde de cum mi-a permis timpul sau starea…in ce fel am luat eu contact cu familia Marcu.
Imi amintesc exact.
L-am sunat pe Aex Pantea sa-i reamintesc sa-mi trimita niste fotografii. Alex, este, ceea ce spuenam mai sus ca mi-as dori sa fiu, un jurnalist cu acte in regula, de ani buni de zile, concret si exact asa cum l-am cunoscut inca de pe bancile scolii. Mi-a spus din primele vorbe ca este ..afectat de o poveste a unui copil de 2 luni din Atel…si incet incet am aflat, de la el, povestea lui Albert.
Il stiu pe Alex de ceva ani, niciodata nu l-am “gasit” mai emotionat….
Alex este tatic. Pe seama acestui fapt, am pus implicarea si daruirea de care el a dat dovada in zilele ce au urmat.
De ce spun toate astea acum. Pentru ca, acum cateva minute m-a sunat Alex sa-mi spuna ca in contul lui Albert sunt 120.000.000 minlioane de lei vechi. Si mi-am amintit. Alex este tatic si JURNALIST.
Destul de tacut zilele acestea…poate mai dedicat ca nicicand, asa il simt pe Alex astazi.
Alt tatic, Nelu Ivan, mi-a oferit ieri o perspectiva minunata a cazului Albert…”Albert, un copil de numai cateva luni,a reusit sa mobilizeze o asa “gramada de oameni”, si asta este in final puterea lui Dumnezeu, cred eu”
Alti tatici, nu mi-au spus nimic.deschis pur si simplu portofelul. Am luat banii de la fiecare si fiecaruia in parte le multumesc si acum.
Despre taticul lui Albert, ce sa va mai spun? Demn si inlacrimat ne-a povestit cum a ajuns la si cum din acel moment, a inceput sa spere, sa-si duca mai usor zilele si noptile alaturi de Camelia si Albert.
Inchei cu acelasi mesaj…familia Marcu a inceput sa creada in noi, oameni buni. Incerc sa cred ca nu-i vom dezamagi. Incerc.
Sa ne auzim cu bine.

Imi traiesc visul. I-am intins mana lui Albert.
Ieri a fost prima zi dintr-un sir de vreo 40 de zile care vor urma si pe care le voi dedica micutului Albert, atat cat imi va permite maria sa timpul, sanatatea si alte variabile…
Asa cum ne-am propus, ne-am intalnit ieri cativa oameni sa facem un plan concret pentru Albert si parintii lui.
Frumos tare a fost sa constat ca la intalnire au venit si cateva doamne ( care doresc sa ramana anonime) care aveau deja cutii de lapte praf, pampersi, am facut rost si de cateva seringi , cateva fase sterile…s-au adunat asa la repezeala 550 de lei…si am plecat spre Albert.
Am vorbit mult pe drum ca sa-mi ascund emotia si sa ma incarc pentru ce aveam sa gasim acolo…
I-am cunoscut pe Camelia si Remus, parintii puiutului care are atata nevoie de noi.
Mi-as dori sa pot fi atat de demna, cum i-am gasit pe oamenii aceia. Le-am zarit repede lacrimile din ochi, am asculatat-o pe Camelia care si-a inceput asa povestea…” din 8 august viata mea este un cosmar…tot ce imi doresc de la Dumnezeu este sa-mi vad copilasul sanatos”…sunt mamica, stiu ce inseamna perioada post partum , am trecut destul de dificil peste ea la momentul respectiv, iar acum imi este cumplit de greu sa gandesc ca pe langa spaimele firesti si de tot felul, as mai fi avut-o si pe aceasta..”oare voi avea bucuria sa-mi vad copilul , mergand, jucandu-se, scolar, indragostit… greu.
Va marturisesc ca, dificil m-am hotarat sa incep sa scriu despre Camelia Remus si Albert dar stiu bine ca nici nu as fi putut sa nu o fac.
Deloc, dar deloc nu doresc sa devin melodramatica….vreau doar sa va spun ca este o experienta naucitoare, absolut naucitoare sa vezi lacrimi de DURERE si de BUCURIE in ochii unor parinti care….au inceput sa creada IN NOI.
Asta este mesajul pe care doresc sa vi-l impartasesc…Cameia Remus si Albert Marcu, au inceput sa creada in noi, oameni buni.
Sa ne ajute DUMNEZEU sa ii putem ajuta.
Si putem, fiecare din noi.
Aici gasiti datele necesare in cazul in care doriti sa contribuiti.

Iată şi conturile în care puteti dona orice sumă pentru ajutorarea micuţului Albert.
În euro: RO25RNCB0231124421220002, titular cont Marcu Albert Remus. În lei: RO52RNCB0231124421220001 BCR Mediaş, beneficiar Marcu Albert Remus