Scrisoare către Tudor

Adăugat în

Dragă Tudor…

Eu sunt la Gura Humorului… până aici am străbătut drumurile patriei cu maşina personală. În maşina noastră personală 🙂 se ascultă numai muzică de pe CD-uri originale. În această conjunctură m-am gândit:  că aş dori tare tare, să nu mai treacă mult până când o să avem un prim CD, cu tine, să-l ascultăm cu volumul  la maxim, să învăţăm într-o zi piesele şi-apoi doar asta să mai cântam o jumătate de an. Că aşa avem obiceiul.

Modele.

Adăugat în

 

 Nu am. De buna seama ca nu pentru ca ele nu exista sau pentru ca, le-am escaladat cumva. Nu am modele, dimpotriva, pentru ca nu am reusit sa mi le insusesc. M-au inpirat cateva lecturi, in adolescenta cu personaje feminine puternice si suave deopotriva si mi-am zis ca vreau sa “fiu”, ca ele. Am inteles degraba, ca pentru mine s-a pregatit alt scenariu si alte personaje si ca as fi parut anacronica si “din alta piesa” incercand sa ma modelez pe o superba si puternica eroina.  In timp ce scriu gandesc ca pot parea ironica de-a dreptul. In fond sunt o multime de oameni pe care ii admir si pretuiesc pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac, pentru ceea ce spun sau pentru  cum spun ceea ce au de spus.

Imi “refuz” modelul, poate si cel care mi-a fost harazit, pentru ca nu-i aflu…desavarsirea. Desi tind chiar tind spre  o astfel de devenire.

Invata de la toate

 

Medias, tristeti individuale

Adăugat în

Eu si Mediasul. Ca o relatie interpersonala. Care poate exista doar daca ne dam seama de nevoia unuia de celalalt. Am bifat etapa asta, cand m-am “apucat” de Let’s do it Romania.  Am muncit mult si cu drag la proiectul asta, Mediasul mi-a raspuns afirmativ, mi-a oferit un feedback ..bun. Apoi a mai fost cazul Albert, unde Mediasul a raspuns, din nou, minunat. Cu ocaziile astea am cunoscut oameni atat de faini, incat m-am autoconvins ca imi trebuia musai un blog.

Si asa, am inceput sa-mi dezvolt relatia personla cu orasul in care m-am nascut si pe care in esenta il iubesc.

L-as iubi si mai mult daca nu as simti ca  Mediasul traieste uneori, de multe ori, in disonanta cu oamenii, sau unii dintre oamenii care …il traiesc. Vad si stiu ca oamenii isi doresc deseori lucruri minunate pentru orasul lor…numai ca, si aici eu pierd sensul, lucrurile nu se intampla.

Nu se intampla pentru ca uitam sa ne zambim, uitam sa ne intindem mana, uitam sa spunem “multumesc”, “felicitari” sau “bravo”, nu uitam in schimb sa ne ..clasificam, ierarhizam, sa ne situam deasupra evenimentelor, suntem marunti in orgolii, nu stim sa ne primim noi venitii cu bratele deschise…cu adevarat.

Si-atunci orasul se  supara, ne paraseste interesele, lancezeste si accepta trist, poate prea repede si prea trist titulatura de “oras mort”.