Eu si Mediasul. Ca o relatie interpersonala. Care poate exista doar daca ne dam seama de nevoia unuia de celalalt. Am bifat etapa asta, cand m-am “apucat” de Let’s do it Romania. Am muncit mult si cu drag la proiectul asta, Mediasul mi-a raspuns afirmativ, mi-a oferit un feedback ..bun. Apoi a mai fost cazul Albert, unde Mediasul a raspuns, din nou, minunat. Cu ocaziile astea am cunoscut oameni atat de faini, incat m-am autoconvins ca imi trebuia musai un blog.
Si asa, am inceput sa-mi dezvolt relatia personla cu orasul in care m-am nascut si pe care in esenta il iubesc.
L-as iubi si mai mult daca nu as simti ca Mediasul traieste uneori, de multe ori, in disonanta cu oamenii, sau unii dintre oamenii care …il traiesc. Vad si stiu ca oamenii isi doresc deseori lucruri minunate pentru orasul lor…numai ca, si aici eu pierd sensul, lucrurile nu se intampla.
Nu se intampla pentru ca uitam sa ne zambim, uitam sa ne intindem mana, uitam sa spunem “multumesc”, “felicitari” sau “bravo”, nu uitam in schimb sa ne ..clasificam, ierarhizam, sa ne situam deasupra evenimentelor, suntem marunti in orgolii, nu stim sa ne primim noi venitii cu bratele deschise…cu adevarat.
Si-atunci orasul se supara, ne paraseste interesele, lancezeste si accepta trist, poate prea repede si prea trist titulatura de “oras mort”.
