Ce te face sa exclami “Doamne, ce frumos!”?.
Asa as sintetiza o intrebare pe care mi-a adresat-o un prieten drag si pe care la randul meu am adresat-o unei liste deschise formata din prietenii mei de pe facebook. Raspunsurile sunt frumoase si variate, repetative unele, surprinzatoare altele.
Un rasarit de soare, un zambet, o carte, o floare, o poezie, un curcubeu, un munte, o iubire impartasita, un meci de fotbal:)…(terminat cum trebuie)
Eu am raspuns fara ezitare…muzica, muzica ma face pe mine sa ma contopesc cu universul, sa simt sublimul, muzica m-a salvat ori de cate ori i-am cerut ajutorul.
Intr-o lume si intr-o vreme in care pare ca si arta sufera crize de personalitate, aflu ca exista o afectiune psihosomatica ce poarta un nume poetic, Sindromul Stendhal.
Sindromul Stendhal, se refera la o stare de prea frumos, de extaz in fata unei opere de arta, iar faptul ca eu vorbesc acum despre asta nu este decat o invitatie la extrapolare si introspectie…
Cand ai spus ultima oara, uimit …Doamne…ce frumos…?
Hehe… a mers pe mana noastra :)))
Aseara cand am pus capul in perna mi-am spus in gand … doamne ce om frumos am in fata mea. Frumos din toata punctele de vedere.
De la inceput te-am vazut ca fiind un OM simplu si frumos, matur si cu o intelepciune profunda…Esti un MODEL de viata pentru mine, pentru fiecare dintre noi!
Glad to visit this blog, keep it going.