Încercare de leapşa şi turism

Adăugat în

Baroane, nu aş avea nimic împotriva unui brand de ţară, construit pe esenţe de femei frumoase, românce. Asta ar însemna ca pe lângă materia primă… frumoasă, să existe şi un PR, deştept tare, bărbaţi de ce nu? 🙂 Auzeam chiar azi, “România e superbă dar nu are PR”. Până când cei câţiva, care ştiu ce înseamnă conceptul ăsta se vor apuca serios de treabă, eu aş spune că minunile României sunt… mult peste 7 şi orice multiplu de 7. Sunt şi voi rămâne o clasică şi încep înşiruirea aşa: Eminescu, Blaga, Eliade, Cioran şi orice “picior de plai” şi aproape orice doină românească, sunt tot atâtea minuni, ale… noastre. Dar pentru că, gândesc că promovăm aici turismul brut (desigur că orice om de bun simţ înţelege prin asta şi cultura şi culoarea şi muzica unui… LOC), zic aşa. Aleatoriu.

Sunt de bună seamă păreri cât se poate de subiective, dar dacă e leapşa blogosferică, atunci desigur vom avea un rezultat exhaustiv. Şi pentru asta îi porvoc pe Feri Teglas, Ioan Ivan şi Andrada Jeleriu.

P.S. Intenţionat 6. Sigur, sigur după postare îmi amintesc înca o… minune care acum se lasă aşteptată.

Ruj, oglindă şi dermatograf

Adăugat în

Pare un articol mai degrabă feminin oglinda asta. Ori de câte ori nu ne ajunge ce suntem, apelăm, noi fetele, la refelexia asta de lumină şi culoare căreia-i spunem oglindă. O scoatem repede din poşetă şi… ca pe un as din mânecă, un dermato…graph. Te-ai gândit vreodată că dermato-grapf-ul nu-i altceva decât o unealtă care ne ajută să ne scrijelim pe piele semne care sa inducă în eroare pe orice specialist în chiromanţie, darămite pe un neavenit? Aşa… ca să inducem în eroare, uneori într-o dulce eroare, avem nevoie de cărbune şi de oglindă. Cum altfel să reparăm ce nu este pe gustul comun, cum altfel să ne ştergem de pe chip orice urmă de “subiectivism”? Desenăm copiind, linii umbroase sub pleoape, doar doar ne capătă greutate privirea.

“Să mă schimb? Să nu mă schimb?”

Adăugat în

Sintagma asta e valabilă pentru aceia dintre noi care au conştiinţa faptului că nu sunt perfecţi. Cunosc oameni care cred despre ei înşişi că sunt produse finite, perfecte, modele demne de urmat şi urmărit, care expun şi se expun ca factori de raportare la tot ce-i înconjoară. Pentru aceia sintagma asta pare, dacă nu jignitoare, atunci cel puţin puerila. Ai zice aşa, în treacăt, că nu sunt mulţi aşa. Eu spun să priveşti cu atenţie în jur şi apoi, folosind o lumină bună… să priveşti atent în oglindă. Exerciţiul e greu şi rezultatul s-ar putea să te pună pe gânduri. Ca să recunoşti necesitatea unei schimbări, ar fi de folos să te iubeşti şi să iubeşti îndeajuns tot ce se poate defini ca “aproapele tău”. Să înţelegi dacă eşti în armonie cu ceea e te înconjoară şi în acelaşi timp congruent cu propriile tale convingeri.

De la albastru la infinit si inapoi

Adăugat în

Mi-a spus cineva, deunazi, ca ai ochi frumosi. De peste neguri de vreme mi-am amintit un albastru … imi parea atunci infinit. Cand deschis , bland si boltit spre cer, cand intunecat, grav si riguros matematic. In rotocoale de jocuri cand la plus cand la minus infinit. Mereu ramaneam in urma cu joaca si-mi tot taia  calea un raspuns, fara de intrebare. “Mie nu-mi place albastru”….. Am decis repede ca poate de ce-i nou jocul si nu-i stiu bine regulile am ramas cu  un raspuns in plus. Gandeam ca vom strabate drumurile mai in joaca, mai in doi, si candva raspunsul  isi va gasi intrebarea. Intre timp albastrul s-a diluat, a trecut si prin mine, s-a mai si risipit insa sunt sigura ca inca e … esenta. Rotocoalele tale de joaca  si-au micsorat din ce in ce diametrul si de la joaca de-a dumnezeu intre infinituri, zambesti acum in proximitatea si armonia marelui 0. Si intre timp am gasit si intrebarea.

“Arta de a trai”

Adăugat în

De la a trai, a fi viu, a fiinta, a ramane in viata, pana la a face asta cu arta…este o cale lunga desenata de intrebari existentiale la care nici nu stiu daca stiu raspunsul. Ar trebui sa stiu cum sa ma raportez la ceilalti…cu arta, cum sa accept …cu arta, cum sa iert…cu arta, cum sa ma dezvolt…cu arta. Mi s-a intamplat sa traiesc scenarii in care nu ma vedeam veodata avand vreun rol, am incercat sa ma achit de sarcina “actritei”…dar nu stiu daca am facut asta cu arta, mi s-a intamplat de asemenea sa Primesc, atat de mult si nu stiu daca am multumuit cum se cuvine si ..cu arta. Mi s-a intamplat sa-mi fuga iubirea din inima …pe ….un deal nu departe de mine, si in mod clar nu am stiut s-o chem inapoi …cu arta, statea acolo la caldura unui soare care nu mai era soarele meu si arta suava din acest tabou, nu m-a emotionat desi, arta asta a iubirii dezertate din  mine incalzea alte suflete…cu arta , desigur…..M-am razvratit si rascolit impotriva  unei asemenea arte, am decis ca nu-mi mai trebuie arta, si ca vreau in schimb…un strop de demnitate…Insa… ca sa fiu demna, conditia necesara nu si suficienta este sa fiu vie, sa traiesc….si-atunci ma intorc si spun ca poate daca as reusi sa traiesc …cu arta, voi sti sa accept cu arta, sa uit cu arta sa iert cu arta. In final… sa traiesc.