De la a trai, a fi viu, a fiinta, a ramane in viata, pana la a face asta cu arta…este o cale lunga desenata de intrebari existentiale la care nici nu stiu daca stiu raspunsul. Ar trebui sa stiu cum sa ma raportez la ceilalti…cu arta, cum sa accept …cu arta, cum sa iert…cu arta, cum sa ma dezvolt…cu arta. Mi s-a intamplat sa traiesc scenarii in care nu ma vedeam veodata avand vreun rol, am incercat sa ma achit de sarcina “actritei”…dar nu stiu daca am facut asta cu arta, mi s-a intamplat de asemenea sa Primesc, atat de mult si nu stiu daca am multumuit cum se cuvine si ..cu arta. Mi s-a intamplat sa-mi fuga iubirea din inima …pe ….un deal nu departe de mine, si in mod clar nu am stiut s-o chem inapoi …cu arta, statea acolo la caldura unui soare care nu mai era soarele meu si arta suava din acest tabou, nu m-a emotionat desi, arta asta a iubirii dezertate din mine incalzea alte suflete…cu arta , desigur…..M-am razvratit si rascolit impotriva unei asemenea arte, am decis ca nu-mi mai trebuie arta, si ca vreau in schimb…un strop de demnitate…Insa… ca sa fiu demna, conditia necesara nu si suficienta este sa fiu vie, sa traiesc….si-atunci ma intorc si spun ca poate daca as reusi sa traiesc …cu arta, voi sti sa accept cu arta, sa uit cu arta sa iert cu arta. In final… sa traiesc.
Complicata viaţă Cristinco. Şi totuşi pentru a trăi avem nevoie de cunoştinţe, de înţelepciune, de fler, etc.
Demnitatea este o trăsătură de caracter de o înaltă ţinută morală, dar care, în condiţiile zilei de azi este în totală contradicţie cu împlinirile materiale.
:), eu cred , Nelu, ca demnitatea este una dintre nevoile noastre primare, dintotdeauna nu doar de cand am primit modelul de… cum se moare pe cruce, si mai cred ca in momentele de adevar adevarat nici nu mai conteaza din ce anume “material” ne este facuta crucea
Niciodata nu voi putea sa-ti multumesc indeajuns pentru tot ceea ce mi-ai daruit si am primit mai mult decat era suficient …cu arta.