Mi-ar fi plăcut să nu apari. Să exişti, dar să nu apari. Să nu ai nume şi nici formă. Să nu ai început şi nici sfârşit. Mai bine rămâneai în lumi de nepătruns pentru mintea mea. Aşa, dacă vrei, ca un luceafăr fost, prezent şi oricând un posibil în viitor. Mai bine rezistai şi mie şi tentaţiei. Mai bine rămâneai genune. Mai bine rămâneai lumină, chiar dacă asta însemnă să-mi întuneci şi mai tare umbra. Mai bine îmi vegheai din lumea esenţelor pure toate vieţile. Fără să vrei să îmi creşti visele şi împlineşti nevoile. Mai bine nu aveai nevoie de nevoile mele. Mai bine îmi transformai rugăciunile în petale de flori. Decât să mă înveţi să zbor, mai bine-mi spuneai adevărul. Că zborul e pentru zei. Mai bine nu aveam parte de un început. Îţi spun asta cu acelaşi curaj ce a făcut din mine o mamă conştientă, că cu cât mai născut îi e pruncul… Şi atât.

  1. Nelu Ivan
    aug. 17, 2012

    Băi ce complicat scrieţi voi ăştia din familia Pustai.
    Te citesc şi mă întristez.
    Mi-ar plăcea să consumi energie pentru a scrie despre bucuria de a trăi, de a ajuta, de a cânta, de a recita, de a fi lângă prieteni.
    Don’t worry be happy.

    Răspunde
    • Cristina
      aug. 17, 2012

      Nelu. Tu chiar esti unul dintre cei care stiu ca iubesc sa ajut, sa cant, sa recit, chiar daca soptit. Fara tristete, fara pic de tristete tu ia-ma asa cum sunt.

      Răspunde
  2. Adrian Puiulet
    aug. 17, 2012

    Asta imi spuneam si eu. Stiu ca nu ajuta la nimic, ca nu te ajuta cu nimic. Am zburat atat de sus, incat radeam la picurii care plangeam mult sub mine. Nu de mult, am cazut. Si acum, plin de praf, cand mai toate ma dor, cand indoielile imi sunt singurul bagaj, incerc sa repar acele aripi care m-au purtat atat de sus. Si am sa zbor din nou, chiar daca pamantul ma va astepta din nou, razand de incercarile mele. Scrii frumos, pentru ca simti frumos. Desi doare. Nu pot sa nu repet o poezie, scrisa de prietenul meu Padre:
    De Jale
    Deja mi-e dor de tine
    Deja doare
    Deja Vu.

    Nu esti singura.

    Răspunde
    • Cristina
      aug. 17, 2012

      Poezia asta s-a cuibarit demult in sufletul meu. Adrian, cum, nu stiai ca “zanele sunt viiiiiiii” 🙂

      Răspunde
  3. Bianca
    aug. 17, 2012

    Ioi tu Cris…..fara cuvinte!! Superb, dureros….adevarat!! :-*

    Răspunde
    • Cristina
      aug. 17, 2012

      Ioi tu Bia. 🙂

      Răspunde
  4. Smaranda
    aug. 17, 2012

    Draga mea, place-mi cum scrii si faptul ca ai curajul sa o faci! Despre cat e de pozitiv sau negativ… cred ca e nerelevant, principalul e ca are o vibratie lirica si un adevar interior care merita a fi apreciate.
    In alta ordine de idei, blogul meu e in facere si voi sa te intreb daca imi dai voie sa ma inspir din alcatuirea ta; de fapt, asa il gandeam si eu: cu o coloana principala si a sidebar on the … side… E permis?

    Răspunde
  5. vidam mihaela
    aug. 19, 2012

    Nu stiam cand te-am cunoscut ca iti place atat de mult sa scrii, sa impartasesti ceea ce scrii!…sunt doar fata care va trebui sa-ti picteze peretele din camera fetei tale si descoperindu-te putin trista in aceste cuvinte am vrut sa-ti impartasesc si eu una din poeziile mele…se poate zbura oriunde…”spre sus”

    “O lume albastra in care traiesc oameni gri
    Intr-un cerc divizat ce ma-nconjoara activ,
    Se-nvarte continuu si ma arunca in valuri,
    Inot catre centru spre un refugiu masiv.

    Imi pare aproape, dar obosesc prea curand,
    Plutesc in deriva intr-o apa curata,
    Urechile-mi cauta o viara cantand,
    Acorduri turcoaz ce le stiam altadata.

    Aud doar un sunet ce vibreaza puternic,
    Ma trage spre el fara sa simt oboseala,
    Nimic imprejur nu mai e indoielnic,
    Ma-ndrept catre sunet si simt verticala.

    Un zbor spre inalt incepe acum,
    E atat de frumos inocenta s-o simti!
    Aventura-mi arata decisiv un alt drum,
    Catre o lume golita de griuri si zimti.”

    Răspunde
    • Cristina
      aug. 20, 2012

      Mi-e teama ca orice as spune poate parea . . .de complezenta. Iti multumesc din suflet pentru . . .deschidere.

      Răspunde
      • Cristian Tonolla
        nov. 02, 2012

        Postarea ta, asa minunata cum e, nu face decat sa demonstreze cat de tanara esti. Tradusa pe scurt si pe intelesul tuturor ea suna cam asa… “nu pune niciodata intrebari la care nu poti suporta raspunsul”

        Răspunde
        • Cristina
          dec. 03, 2012

          Imi asum toata tineretea care incape intr-o femeie de 38 de ani, azi maine :). Multumesc Chris Tonola.

          Răspunde