N-am mai scris demult aici, prinsă de un vârtej de viaţă, în care priorităţile se confundă în fiecare zi, în care, tot zilnic, încerc să fac puţină ordine.  Mă opresc un pic din alergătură să vă vorbesc despre Festivalul de muzică folk, Mediaş-Cetate Seculară. Şi vreau să vă spun din capul locului că manifestarea asta de poezie şi cântec a prins viaţă în anul în care am prins viaţă şi eu 🙂  1974, “bun an”, cum spune  prietenul Ovidiu. Bun prieten. Cred că eram la şcoala gimnazială, încă, atunci când am început să particip la festival, să mă bucur de prietenii din jurul lui. Cu muzica “din” chitară, eram obişnuită de cu mult înainte, de pe vremea copilăriei, când Virgil Suciu era magicianul cu chitara, “prin spatele blocului”, unde ne adunam cu mic cu mare şi… cântam… apoi a apărut Lea şi Melancolia ei, piesa care mi-a marcat în cel mai pur sens, devenirea. I-am regăsit şi pe Lea şi pe Virgil şi pe proaspătul înfiinţat grup Motto, de la care am reînvăţat să mă bucur de acorduri, lângă care am stat cât de aproape am putut, şi eu şi Cristi şi Maia.

Festival-concurs de muzică folk, Mediaş - Cetate Seculară 2012
Afiş Festival

Nici nu mai ştiu ce împrejurări au făcut în aşa fel încât, în 2012 să ma aflu printre mâna de oameni care îşi dă silinţa să pregătească un spectacol pe măsura aşteptărilor voastre.  Şi ale noastre, desigur 🙂

Vreau doar să le mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat într-un fel sau altul, prieteni din Mediaş şi de pretutindeni, şi promit să încerc, în postări viitoare, să vi-i prezint cumva pe oamenii buni şi frumoşi din jurul acestui festival, renăscut.

… Cristina Pustai, director de festival 🙂

Va urma…

 

Dă-i un răspuns lui CCM

  1. Hammer
    dec. 03, 2012

    Dupa cum te stiu sunt sigur ca o sa fie OK! Nu pot decat sa-ti urez ca munca si implicarea ta sa iti aduca satisfactii pe masura:-)!

    Răspunde
    • Cristina
      dec. 03, 2012

      Alin. Așa cum te știu. Aproape când e nevoie. Multumesc. Chiar aveam nevoie.

      Răspunde
  2. ancuta
    dec. 03, 2012

    SIS!
    SUNT MANDRA DE TINE !

    Răspunde
    • Cristina
      dec. 03, 2012

      Sis. Sper sa fiti acolo, lângă mine.

      Răspunde
  3. CCM
    dec. 03, 2012

    Un festival ca un colind. Sa iti dea Tatal Ceresc inspiratia si puterea sa ne oferiti buchetul de muzica si poezie care sa ne umple dorul de folk. Succes !

    Răspunde
    • Cristina
      dec. 03, 2012

      Multumesc frumos

      Răspunde
  4. Andreea
    dec. 03, 2012

    Indiferent de imprejurari, faptul ca esti in postura de director de festival nu e doar o situatie intamplatoare, considera ca fiind un examen pe care il vei lua cu brio…stiu asta pentru ca te descurci foarte bine. Totul o sa fie ok. 🙂

    Răspunde
    • Cristina
      dec. 04, 2012

      Multumesc Andreea, sper sa fie totul bine si sa ne bucuram impreuna.

      Răspunde