Stiri LDIR!

Adăugat în
Proiectul „Let`s Do It Romania” ar putea sustine implementarea brandului turistic al Romaniei
Brandul turistic al Romaniei se va lansa pe 29 iulie la Shanghai si potrivit precizariilor din media de pana in prezent va fi axat pe natura, peisaje naturale, Muntii Carpati si va transmite un mesaj verde.
Fara a avea inca o legatura concreta cu proiectul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, proiectul „Let`s Do It Romania” ar putea avea in contextul de mai sus un impact semnificativ in popularizarea brandului turistic printre romani si ar putea contribui la indeplinirea promisiunii acestuia.
„Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare sociala organizat pana in prezent in Romania, care isi propune curatarea mormanelor de gunoi generate de oameni in arealele naturale ale tarii, intr-o singura zi. Ziua de Curatenie Nationala este 25 septembrie 2010, data la care toti romanii sunt asteptati sa se implice.
In prezent, Romania este tara cea mai mare care realizeaza acest proiect, care a fost implementat cu succes in Estonia in 2008, Letonia si Lituania in 2009, Portugalia in martie 2010 si Slovenia in aprilie 2010.
Doua dintre obiectivele principale sunt curatarea teritoriului Romaniei de deseurile aruncate necorespunzator in ecosistemele naturale si prevenirea reaparitiei acestora, lucrari care au fost solicitate Romaniei si de Uniunea Europeana, prin intermediul Comisiei Europene.
In plus, proiectul vizeaza responsabilizarea cetatenilor din Romania si implicarea autoritatilor centrale care sa aplice legislatia si sa ajute la implementarea unui sistem de management al deseurilor corespunzator normelor europene.
Pentru curatarea deseurilor, este necesara crearea hartii deseurilor, care va fi obtinuta in cadrul etapei de cartare. Cartarea presupune determinarea pozitiei, folosind un dispozitiv GPS, compozitiei si dimensiunii mormanelor de deseuri din arealele naturale, informatiile fiind ulterior incarcate intr-un soft special.
Rezultatul final al acestei actiuni este realizarea hartii deseurilor din Romania, in baza careia vor putea fi estimate resursele necesare pentru reusita proiectului, inclusiv numarul de voluntari necesari in ziua de curatenie.
Proiectul este sustinut de Ministerul Mediului si al Padurilor, care implica structurile sale din teritoriu – Garda Nationala de Mediu, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului si Administratia Nationala Apele Romane, cu structurile subordonate – si de cea a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sporturilor.
Peste 550 de voluntari si-au oferit sprijinul, luand parte la demersul pentru realizarea hartii deseurilor din Romania. Inscrierea voluntarilor se face in echipe de minim 5, dintre care unul este persoana de contact. Inscrierile pentru activitatile de curatenie se fac pana la data de 10 septembrie 2010.
Toti cei care doresc sa participe la actiunea de curatenie (indiferent ca vor fi persoane de contact sau membri) trebuie sa se inregistreze prin formular.
Detalii organizatorice:
• Cine?
– voluntar poate fi oricine doreste sa se implice in acest proiect;
• Cand?
– 25 septembrie 2010;
• Unde?
– in proximitatea zonei in care locuiti;
• Cum?
– in momentul in care se va finaliza „Harta deseurilor”, persoanelor de contact inscrise li se vor repartiza punctele pe care le vor curata alaturi de echipele lor;
– voluntarii inregistrati vor fi contactati inainte de ziua „Z” si vor primi informatii legate de punctul de intalnire;
– voluntarii se vor intalni la data, ora si locul convenite;
– cei care detin un mijloc de transport sunt incurajati sa il aduca la actiune; sunt in special binevenite masinile cu remorca;
– voluntarii vor primi instructiuni pentru activitatea de curatenie, atat pentru siguranta proprie si a colegilor, cat si pentru situatii de urgenta; de asemenea, vor primi harta zonei respective, manusi si saci;
– voluntarii vor merge pe teren si vor curata mormanele care le-au fost repartizate;
– sacii cu deseurile colectate vor fi transportati cu ajutorul voluntarilor intr-un loc prestabilit, pentru a fi ridicati ulterior de masinile companiilor de salubritate, co-incinerare, colectare selectiva sau ale altor parteneri atrasi in aceasta actiune; apoi vor fi transportati catre destinatiile finale (gropi conforme sau autorizate, centre de colectare, de reciclare si/sau de co-incinerare)
– party!
Pentru mai multe informatii si pentru a va inscrie la aceasta actiune vizitati site-ul „Let`s Do It, Romania!” http://www.letsdoitromania.ro/
Sursa: Fivestar Hospitality [05.07.2010], Let`s Do It Romania [05.07.2010]