De la albastru la infinit si inapoi

Adăugat în

Mi-a spus cineva, deunazi, ca ai ochi frumosi. De peste neguri de vreme mi-am amintit un albastru … imi parea atunci infinit. Cand deschis , bland si boltit spre cer, cand intunecat, grav si riguros matematic. In rotocoale de jocuri cand la plus cand la minus infinit. Mereu ramaneam in urma cu joaca si-mi tot taia  calea un raspuns, fara de intrebare. “Mie nu-mi place albastru”….. Am decis repede ca poate de ce-i nou jocul si nu-i stiu bine regulile am ramas cu  un raspuns in plus. Gandeam ca vom strabate drumurile mai in joaca, mai in doi, si candva raspunsul  isi va gasi intrebarea. Intre timp albastrul s-a diluat, a trecut si prin mine, s-a mai si risipit insa sunt sigura ca inca e … esenta. Rotocoalele tale de joaca  si-au micsorat din ce in ce diametrul si de la joaca de-a dumnezeu intre infinituri, zambesti acum in proximitatea si armonia marelui 0. Si intre timp am gasit si intrebarea.

“Arta de a trai”

Adăugat în

De la a trai, a fi viu, a fiinta, a ramane in viata, pana la a face asta cu arta…este o cale lunga desenata de intrebari existentiale la care nici nu stiu daca stiu raspunsul. Ar trebui sa stiu cum sa ma raportez la ceilalti…cu arta, cum sa accept …cu arta, cum sa iert…cu arta, cum sa ma dezvolt…cu arta. Mi s-a intamplat sa traiesc scenarii in care nu ma vedeam veodata avand vreun rol, am incercat sa ma achit de sarcina “actritei”…dar nu stiu daca am facut asta cu arta, mi s-a intamplat de asemenea sa Primesc, atat de mult si nu stiu daca am multumuit cum se cuvine si ..cu arta. Mi s-a intamplat sa-mi fuga iubirea din inima …pe ….un deal nu departe de mine, si in mod clar nu am stiut s-o chem inapoi …cu arta, statea acolo la caldura unui soare care nu mai era soarele meu si arta suava din acest tabou, nu m-a emotionat desi, arta asta a iubirii dezertate din  mine incalzea alte suflete…cu arta , desigur…..M-am razvratit si rascolit impotriva  unei asemenea arte, am decis ca nu-mi mai trebuie arta, si ca vreau in schimb…un strop de demnitate…Insa… ca sa fiu demna, conditia necesara nu si suficienta este sa fiu vie, sa traiesc….si-atunci ma intorc si spun ca poate daca as reusi sa traiesc …cu arta, voi sti sa accept cu arta, sa uit cu arta sa iert cu arta. In final… sa traiesc.

Iubirea de la ipoteza la fapt

Adăugat în

Nu m-am gandit niciodata pana acum la iubire pornind de la o supozitie. De ce iubim. M-am gandit in schimb mereu la iubire ca la un fel de dar divin atotcuprinzator. Si am aflat-o de-a lungul vremii in ipostaze dintre cele mai diferite … si am inteles TOT, dupa ce Dumnezeu mi-a daruit un copil. Asa credeam, ca dintr-o data am inteles cum e cu Iubirea. Si credeam ca-i unica, credeam ca iubirea-i unica si de un singur fel si mai credeam ca fiecare o intruchipam si ne hranim din ea cum putem. Noi pornim de la ipoteze nu iubirea. Noi o conditionam (te iubesc daca ma iubesti si tu, vedem noi ulterior care iubeste mai intens mai curat si mai abil) noi o coloram, o disecam, o imprastiem, o renegam, o ignoram, noi o plangem si deplangem, noi o institutionalizam, noi o vrem inapoi, noi o fluturam in post de batista alba sau arma alba. Noi traim prin ea si nu iubirea prin noi. Iubirea este si atat.

Marunte?

Adăugat în

Fericirea….placere…Ego satisfacut…am incercat inainte sa incep sa scriu despre lucruri marunte care ma fac fericita sa determin ce anume este fericirea, pentru mine, acum. M-am gandit sa fiu pragmatica si sa-mi amintesc ce anume “comanda” neuronilor mei eliberarea de serotonina….sa fac o lista si mai mult…”s-o accesesz” cand situatia o cere.

Stiu pare socanta abordarea, chiar si pentru mine. Fericirea…o leg de buna seama de iubire, de o stare profunda de bine, de zambetul Maiei, de “ceva dulce”, de o tigara fumata in liniste si mi s-a intamplat sa fiu absolut fericita la sfarsitul unui meci de fotbal :).

Cat de marunte sunt lucrurile astea…cat de marunt este faptul ca primesc dimineata de la Cristi un sms..” sa ai o zi frumoasa”, cat de marunt este faptul ca am prieteni carora le vorbesc si care ma asculta de parca m-as asculta eu pe mine insami? Cat de marunt este faptul ca am reusit, pana la urma, sa scriu postarea asta?

Poate ca toate astea sunt minuni care ma fac pe mine, o marunta, un om fericit.

Cu imprumut

Adăugat în

Te-am tot cautat. Indelungata vreme. Mi s-a parut de-a lungul vremii ca semeni cand cu unul cand cu altul. Si cand te-am vazut inca te mai cautam. Tu spui ca ai stiut degraba ca esti tu 🙂 Si mi-ai  tot spus si-mi placea sa te cred cu toate astea tot te cautam. Intr-o zi sau ..intr-o noapte, mult dupa ce nu mai eram doar noi doi, am fost convinsa ca te-am gasit. Ca tu esti tu, desi  parca prea albastra-ti era privirea. Fara nici o explicatie in plus tot tu ai spus ca stii ca eu sunt…eu. Doar ceva ai uitat. Sa-mi spui ca mi te dai pana cand va trebui sa te eliberez si ca sufletul va trebui sa-ti fie si atunci in perfecta stare de…simtire.