Sintagma asta e valabilă pentru aceia dintre noi care au conştiinţa faptului că nu sunt perfecţi. Cunosc oameni care cred despre ei înşişi că sunt produse finite, perfecte, modele demne de urmat şi urmărit, care expun şi se expun ca factori de raportare la tot ce-i înconjoară. Pentru aceia sintagma asta pare, dacă nu jignitoare, atunci cel puţin puerila. Ai zice aşa, în treacăt, că nu sunt mulţi aşa. Eu spun să priveşti cu atenţie în jur şi apoi, folosind o lumină bună… să priveşti atent în oglindă. Exerciţiul e greu şi rezultatul s-ar putea să te pună pe gânduri. Ca să recunoşti necesitatea unei schimbări, ar fi de folos să te iubeşti şi să iubeşti îndeajuns tot ce se poate defini ca „aproapele tău”. Să înţelegi dacă eşti în armonie cu ceea e te înconjoară şi în acelaşi timp congruent cu propriile tale convingeri.

Ştiu că pare că am complicat un pic lucrurile, însă aş fi mulţumită dacă introspecţia pe care am propus-o, s-ar… întâmpla. Aş putea să mă opresc aici. Ca să fiu însă… congruenta cu ce simt… spun: uneori simt nevoia să mă schimb, începand de la structura moleculară :) Gândul e năstruşnic şi mi-ar lua prea mult timp.

În consecinţă îmi propun ca înainte să aştept ca „lucrurile care ma înconjoară” să se schimbe (vezi guvernul, starea naţiunii, gradul de cultură, criza financiară, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal… şi încă câteva), să accept că ar fi bine să mă schimb eu. Un pic. Am şi început. M-am tuns. :)

  1. ratzone
    Apr 29, 2012

    frumos redactat:)

    Răspunde